Scurt istoric al INTALNIRILOR

                   Am fost, noi verii, totdeauna legati de Teius.
                   Aici erau bunicii nostrii, Victor si Valeria . Aici veneam in vacante sau cu alte ocazii mai mult sau mai putin festive. Ovidiu are si alte legaturi cu Teiusul.Pentru el Teiusul este orasul copilariei.
Si fetele ,Gabi si Lili sunt Teiusence get - beget.
Cand veneam eu , Mihai din Aiud, de la numai 12 Km si veneam cu bicicleta ,il gaseam pe el si bineinteles pe bunici.Ma jucam cu Ovidiu prin sura,prin gradina,pe ulita,pe la gara,prin parcul garii,pe langa stadion,pe vale ,prin vale,pe la Mures si nu mai stiu eu pe unde.Dar casuta bunicilor era ca un nod , ca un punct de reper,ca un loc de unde sa pleci, dar si unde sa vi.Nu eram noi prea constienti de ce se intampla inafara universului nostru: intovarasire,colectivizare, cote, canal, puscarie, partizani anticomunisti, detinuti politici, prizonieri din razboi reintorsi acasa, servicii, bani. Bunicii erau acolo.Cu conia , bucataria de vara sau iarna, cu sura si grajdul ,cu vaca si uneori vitel ,cu fantana din fata coniei si casuta cu tarnat, cea cu doua camere micute in care grinzile spoite maroniu inchis, acum as zice de culoare wenghe, te ajutau sa dormi daca stateai cu ochii atintiti la ele.
                  Toate au fost "amintiri din copilarie", pana cand bunicii s-au dus direct  si ei in amintire. Mai intai a fost rapus bunicul si apoi bunica. Amandoi au plecat asa de tineri ca astazi te si minunezi ca le puteam spune Mosule si Bunica.
                  Asa cum au fost cand nu au mai fost, au facut sa ne strangem ,cred ca pentru prima data toti verii si verisoarele impreuna.

                 La mormantul lor ne-am strans la un moment de comemorare si am facut primele poze cu totii impreuna. S-a cuvenit ca mai intai sa faca o poza parintii nostrii de aceeasi mama si tata si apoi noi, urmasii lor.
                Erau tineri de nu se poate spune si noi eram copii si adolescenti.

Şi toată familia - în 1970

               Au trecut anii.La gasca noastra s-a mai adaugat un verisor . Radu Popa , fiul lui Dora si al mezinului bunicilor, Eugen.
              
               Si el, Radu,s-a dus prea repede in amintire, lasand in loc, o durere neostoita pentru unii,
pentru altii surprinzatoare. Iar pentru altii a fost numai un capitol incheiat dureros si nefiresc.

               Radu ne-a strans din nou impreuna.

             Si am zis : sa ne intalnim in fiecare an sa ne amintim de cei plecati dintre noi, dar si sa fim impreuna cu bucurie cu drag si cu mandrie de toti ai nostrii.